Un an in Provence. Peter Mayle


un an in provenceUn an in Provence trebuie ca este o experienta placuta de viata. Pentru romani, Provence inseamna una dintre cele mai frumoase zone ale Frantei. Unii spun ca acolo este mancarea cea mai buna, altii zic ca e cel mai romatic loc sa te indragostesti, multi cunosc jocul de bile, altii confunda zona cu Toscana.

Peter Mayle, om de marketing ca pregatire, a facut un imens serviciu zonei, in ultimii 25 de ani, dupa ce a publicat cartea. Inteleg ca nu avea de gand sa scrie o carte despre Provence, dar ceea ce i-a iesit este o mica bijuterie vivanta. Sa ma explic.

Peter Mayle este englez. I-a placut atat de mult in Franta, incat s-a mutat acolo si a scris o carte despre viata provensalilor. Ca sa iasa bine si pentru francezi, dar si pentru englezii ce nu-i inghit pe francezi, cartea este scrisa intr-un stil comic, dar piperata cu ironii fine, englezesti. Umorul este in fiecare pagina si pentru asta cred ca sunt garantate oricui 5 ore placute, dar si instructive.

Sunt 12 capitolase pentru fiecare luna a anului, in care cuplul de englezi descopera zona Luberon, unde tocmai s-au mutat. In primul rand este vorba despre gastronomie, despre mancare si vin. Francezii acestia traiesc in jurul mesei, degusta, se infrupta in continuu si asta fiindca aproape tot ce gatesc este delicios si arata bine. „Sparanghel, dovlecei si vinete, ardei iute si rosii, aioli si bouillabaisse si uriasele salate de masline, si ansoa, si ton, si oua fierte taiate felii, cartofi pe frunze de laptuca multicolora, branzeturi de capra proaspete.” este parte din meniul mediraneean. Prima invitatie la masa pare ca este un ospat pantagruelic. La inceput s-a servit pizza cu ansoa, ciuperci si branza. Apoi pate de iepure, de mistret, de sturz. Urmeaza o supa cu bucati de de carne de porc la care s-a servit marc. Nu lipsesc deliciosii saucissons, impanati cu boabe de piper, si cepele mici si dulci marinate in sos proaspat de rosii. A urmat friptura de rata- piept intreg sau copane intregi acoperite cu un sos gros, intunecat si inconjurate de ciuperci salbatice. „Am intrat in panica atunci cand am vazut ca s-au sters din nou farfuriile si a fost pus pe masa un castron urias din care ieseau aburi. Era specialitatea gazdei- friptura de iepure frumos rumenita. Am mancat-o. Am mancat si salata verde cu crutoane de paine prajita in ulei de masline si usturoi, am mancat si crotins, acele turtite de branza de capra, am mancat si prajitura cu migdale si crema, pe care o pregatise fiica gazdelor noastre. In noaptea aceea am mancat cat pentru toata Anglia.” Apetisant, nu ? Mai tarziu , Mayle pomeneste un moment filozofic provensal de pe marginea mesei ca : ” nimic nu este mai gustos ca un pranz care sa-ti deschida pofta pentru cina”.

Tot provensalul ia pauza de pranz cam doua ore, sa se bucure de mancare, toti gatesc cu placere si au o poveste pentru asta, macelarii nu se multumesc sa-ti vanda carnea, ci iti spun pe larg cum sa o prepari, cum sa o mananci si sa bei la ea. Bineinteles, francezii au un dispret suveran fata de bucataria englezeasca si asta, cred eu , pe buna dreptate.

Se zice acolo ca „englezii isi omoara mieii de doua ori : o data cand ii taie si a doua oara cand ii gatesc.”  Ils sont bizzares, les Anglais, nu mananca vulpe! Francezii o pregatesc in bait cu tot dichisul. Reteta englezului este diferita : „iti pui o haina rosie, o urmaresti calare insotit de mai multi caini si ii tai coada”.

Ei bine, daca in Provence exista cultul mancarii, cultura ei, gastronomia are si manuale, Unul, laudat, este ghidul Gault-Millau care nu se limiteaza strict la preturi ( spre deosebire de Michelin) ,categorii si specialitati, ci iti da si amanunte, de exemplu despre bucatar, daca e tanar, daca a facut scoala- inclusiv date despre nevasta lui, daca este primitoare sau glaciale, daca restaurantul are o priveliste frumoasa sau o terasa primitoare. Ghidul este amuzant si interesant, scris necolocvial.

Provensalul , om de la tara, nu prea il inghite pe parizian si nici pe turist. Turistul, fie el neamt, elvetian, englez sau francez, apare in sezon aglomerand cafenelele, tulburand pacea provensala si natura. In sezon, francezii muncesc desi este foarte cald. Soarele arzator li se potriveste, nu si zilele friguroase sau ploioase. „Ei se asteapta ca fiecare zi sa fie insorita si dispozitia lor are de suferit cand nu este asa. Cat priveste ploaia, ei o iau ca pe un afront personal, scuturand din cap, compatimindu-se unii pe altii in cafenele,…”

Se munceste mult pentru intretinerea viilor, culturilor de legume si oamenii pun pret pe asta. O categorie aparte sunt meseriasii. Poti sa zici ca sunt priceputi, dar nu poti spune ca-s punctuali sau lucreaza cu termene. Stim si noi cum e treaba asta, fiindca oricare dintre noi s-a intalnit cu nea Mitica care incepe treaba si o termina cand se poate, dar nu cand ai stabilit impreuna cu el, ori vine joi, pe nepusa masa, desi ai stabilit sa vina miercuri. „In provence timpul este o marfa foarte elastica.   Un petit quart d’heure inseamna candva in cursul zilei de azi. Demain inseamna candva saptamana asta. Si cel mai elastic segment de timp din toate , une quinzaine, poate sa insemne trei saptamani, 2 luni sau anul viitor, dar in ruptul capului nu inseamna  doua saptamani…”. Totusi, chiar si pentru un englez, pretios cu minutul,  treaba pare buna : „in ciuda dispretului lor innascut pentru punctualitate si refuzului categoric de a folosi telefonul sa te anunte cand vin sau cand nu vin, nu te puteai supara pe ei fiindca erau dezarmant de veseli, munceau mult si din greu cand veneau si faceau o treaba excelenta.”

Iarna se hiberneaza- prea multe nu-s de facut- se sta acasa , se mananca pe rupte. Ei bine, provensalii nu dispar, ci se ”odihnesc” inainte de lucrarile agricole:  ” …majoritatea localnicilor isi aveau zilele de nastere in septembrie sau octombrie, si atunci s-a ivit un posibil raspuns, dar neverificabil : erau in casa , ocupati ca sa faca copii .”

Intamplarile hazlii construiesc toata cartea. Mayle are un umor dichisit foarte usor pus pe hartie. Am aflat despre pastis, despre jocul de bile cu cochonnet, despre birocratia excesiva- „sportul national de colectare a hartiilor”, despre eludarea taxelor, despre mica spaga la autoritati de sarbatori sau pentu ocazii speciale, despre Doreii din Provence si vanzatorii de covoare, tuciurii , dar si despre cursele de capre.

Nu ratati „Din nou in Provence”, Mayle nu a apucat sa povesteasca totul! Francezii sunt inepuizabili.

 

 

Anunțuri

Despre cezar

ride in black, think in white !
Galerie | Acest articol a fost publicat în carti și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s